Cea mai mare surpriza din istoria fotbalului

Cupa Mondiala din 1950, organizata de Brazilia, a adus multe lucruri noi. A fost primul turneu final disputat dupa razboi, prima editie la care a participat Anglia, inventatoarea fotbalului, si - in acelasi timp - prima dintre cele patru editii in care s-au inregistrat surprize pana atunci de neconceput. Dupa Mondialele din 1950, sintagma „mingea e rotunda” a capatat consistenta, consacrandu-se definitiv. Ioan Chirila avea sa redea, in 1983, cea mai mare surpriza din istoria fotbalului cu ajutorul grecului Tassos, prietenul sau, martor ocular la partida de pomina Anglia - SUA 0-1, disputata la Belo Horizonte.

„Cine e flacaul acela negricios?”

„Astazi, 29 iunie, cele cateva sute de ziaristi europeni s-au concentrat la Belo Horizonte. Presa vrea sa se mai destinda la Anglia - SUA, de la Belo Horizonte, meci in care unii asteapta ca recordul de goluri al Mondialelor (Suedia - Cuba 8-0, in 1938) sa fie batut. Modernul stadion din Belo Horizonte e arhiplin. Curiozitatea e cea care umple ovalul de beton. Anglia aliniaza echipa completa, cu Ramsey, Wright, Finney, Mortensen... Lipseste, e adevarat, Stanley Matthews, dar veteranul mai are un intreg Mondial in fata sa...
Dar in ziua de 29 iunie 1950 avea sa se produca cea mai mare surpriza din istoria fotbalului. Maestrii englezi pierd cu 1-0 meciul cu SUA. O surpriza pe care nu o va depasi nici macar acel 1-0 al RPD Coreene asupra Italiei la Middlesbrough. Atunci, in 1966, Italia avea in fata o echipa pregatita patru ani „la modul oriental”. De asta data... Cine sunt acesti americani? Cine e flacaul acela negricios care a marcat in poarta lui Williams? A doua zi, reporterii il descopera. Se numeste Gaetjens si e haitian. Istoria fotbalului are dreptul sa-si aminteasca de numele necunoscutilor care au invins Anglia in Mundialul Braziliei: Borghi - Keough, Macca - McIlvenny, Colombo, Bahr - Wallace, Pariani, Gaetjens, J. Souza, E. Souza... Keough, McIlvenny si Wallace sunt fosti profesionisti britanici. Dar ceilalti? Borghi, Colombo si Pariani sunt mai curand nume din Cosa Nostra decat inflacaratul calcio. In sfarsit, Macca e belgian, iar fratii Souza - portughezi.

„Un intreg stadion izbucnind in ras”

Ce s-a intamplat, totusi, cu acest meci inimaginabil? Foarte greu de explicat, cu atat mai mult cu cat Anglia a intalnit un adversar care nu depasea conditia amatorului. Conditia unor amatori convocati cu telefonul...
Ce spune Tassos Verghitsis, pe atunci foarte tanar cronicar american de origine greaca, lucrand pentru ziarul grecesc al New York-ului, „Proini”? „Timp de vreo 10 minute am incercat sa stabilim cine sunt jucatorii americani pe care, marturisesc, nu-i cunosteam, desi eram newyorkez... A fost destul de greu, pentru ca nu li se vedeau foarte clar numerele de pe spate... Intre timp, englezii au inceput sa centreze pe sus, cum le e obiceiul, jucand, cum se spune, la procentaj - adica de intrat, tot intra, pana la urma. In tot acest timp, imi aduc aminte, englezii, echipati in clasicele lor tricouri albe si chiloti negri de matase, mi s-au parut niste domni cam tepeni. Cineva mi-a spus odata ca distinctia englezului se datoreaza consumului excesiv de carne, care duce, intre altele, la o rigiditate a coloanei. Iti dai seama ca un meci in care poti sa ai asemenea ganduri e, totusi, un meci care nu te preocupa... Dar in minutul 33 americanii mei au deschis scorul prin haitianul Gaetjens. A fost singura data cand am auzit un stadion intreg izbucnind in ras. Un gazetar argentinian care se afla langa mine, stiind ca sunt american, m-a intrebat la ce club joaca Gaetjens. Am dat din umeri - habar nu aveam. Dupa acest gol, englezii au inmultit centrarile si jocul a continuat sa se desfasoare in fata unui stadion in care cei peste o suta de mii de oameni stateau pur si simplu de vorba, intr-atat de mare era vuietul multimii...
Asa a fost, dragul meu, la Belo Horizonte, cel mai fantastic meci din istoria fotbalului. De atunci, nimic nu ma mai poate mira cand e vorba de fotbal. Si asta pentru ca am fost in tribuna! Filatelistii se lauda cu timbrele lor rare. Eu, in calitate de cronicar, am sa ma laud intotdeauna ca am fost la Belo Horizonte””.

www.zoot.ro